...si zambetul tau proiectat spre mine a fost suficient. Nu aveam nevoie de toate urarile mediocre, de aceleasi cuvinte uzate si repetate in fiecare octombrie. Poate in asta zace farmecul unei iubiri ascunse. Eu te priveam pe furis si imi placea sa cred ca si tu faci la fel. Niciodata o iubire platonica nu o sa te dezamageasca; cel putin nu atata timp cat nu intervine realitatea.
Imi place sa cred ca traiesti in aceeasi iluzie cu mine! O imagine in care trupurile noastre straine se apropie; un tablou frumos pictat caruia oricat as incerca nu-i gasesc corespondent in realitate. Suntem tu si eu, doi necunoscuti, prinsi in universul meu paralel - un univers in care eu creez scenariile, fara reguli si totusi fara haos.
E bine aici in imbratisarea ta - trupul meu tremura atunci cand il atingi si tresare ori de cate ori imi strangi carnea intre dinti; sunt nopti pline de dorinta, cu sfasieri de trupuri si de suflete; rani antice potolite de saruturi violente! Caldura coplesitoare ne stoarce de puteri, ca intr-un tablou final sa ramanem goi, dar impreuna - suntem noi doi asa cum nu vom fi niciodata, suntem exact cum am visat!